Fie că ai auzit sau nu de România, articolele noastră te poartă deja într-o călătorie virtuală prin această țară. Te invităm acum să îți stimulezi intelectul cu aceste lucruri mai puțin cunoscute, dar interesante despre România. Te avertizăm însă că, pentru a te convinge de frumusețea și surprizele acestei țări, va trebui să o vizitezi chiar tu. Așadar, ținutul vitejilor voievozi te așteaptă, iar tu te poți pregăti de o excursie pe cinste adăugând câteva informații bagajului tău cultural. În plus, lecțiile de română pentru straini te pot ajuta și ele în această direcție.
La noi dragostea crește..în tei!
România se mândrește cu cântăreți de top care au făcut cunoscută țara peste mări și țări. Sigur ai auzit de trupa O-ZONE, dar și de Inna, Alexandra Stan sau de Antonia. Dacă nu îți sună cunoscut niciunul dintre aceste nume, după ce le vei asculta pe Youtube cu siguranță îți vei aminti că le-ai ascultat la radio, la cumpărături sau în mașină.
Dacă vrei să știi mai multe despre muzica tradițională din România, află că acest popor se poate mândri cu o mare diversitate. Muzica populară diferă de la o regiune la alta. Acest lucru se datorează faptului că România este împărțită pe mai multe regiuni din punct de vedere administrativ și teritorial – Moldova, Bucovina, Muntenia, Dobrogea, Oltenia, Banat, Transilvania, Crișana și Maramureș. Astfel că, în funcție de zona în care vei călători, oamenii vor ține cont de alte tradiții, accentul lor va fi diferit, la fel ca mâncarea și muzica.
Religia majoritara in România
România este una dintre cele mai religioase țări europene. Principala religie a românilor este creștinismul ortodox, însă și alte diferite religii au adepți români. Vei observa lăcașele sfinte care sunt construite pretutindeni, drept dovadă a importanței religiei în viața acestui popor. Se spune că unul dintre cei mai mari voievozi, Stefan cel Mare și Sfânt, ar fi construit un așezământ religios după fiecare bătălie purtată. Astfel, dacă te vei plimba prin România, vei auzi despre el și numeroasele biserici construite de acesta. Printre cele mai cunoscute se numără Mănăstirea Putna, Mănăstirea Voroneț și Mănăstirea Sucevița.
Românii sunt iubitori de vin
Conform unui studiu, România s-ar număra printre țările cu cele mai mari producții de vin. Mai exact, ea se clasează pe locul 9, românii fiind destul de petrecăreți și ce merge mai bine alături de prieteni, muzică și voie bună decât un pahar de vin? Solurile din România sunt prielnice pentru plantațiile de struguri de tot soiul, astfel că nu puține sunt cramele românești.
Dacă apreciezi vinurile bune și oamenii frumoși, vizitarea unei crame trebuie să fie o activitate pe care neapărat trebuie să o treci pe lista ta! Așadar, pregătește-te de timp minunat petrecut în natură, vinuri felurite de degustat și conversații plăcute cu oameni deosebiți.
Vlad Țepeș sau Dracula
Dacă cele scrise mai sus nu ți-au stârnit curiozitatea în legătură cu această țară, povestea cunoscutului Dracula cu siguranță o va face. Poate ai auzit de celebra carte a lui Bram Stoker sau poate ai urmărit noul serial Netflixș în mod cert ai auzit de acest personaj sângeros. Află că personajul are la bază caracterul unui voievod dur și foarte temut care a domnit în Valahia în jurul anilor 1450.
Era cunoscut sub numele Dracula sau Țepeș datorită metodei sale de tortură folosită – trasul în țeapă. Acest personaj a devenit foarte cunoscut după publicarea romanului lui Stoker. De data aceasta, contele Dracula este un vampir care locuiește într-un castel măreț din munții Carpați. Cartea surprinde multe dintre credințele românilor de odinioară precum cele în strigoi, vampiri și alte spirite rele.
Dacă ești adeptul poveștilor horror, dar și a senzațiilor tari, castelul Bran este un loc pe care neapărat trebuie să îl vizitezi. Astfel, vei afla mai multe despre cultura românească și vei avea ocazia să pui în practică cele învățate la cursurile de limba romana pentru straini.